BREAKING NEWS. Începe procesul milionarului acuzat că a vrut să-și ucidă contabila! Dosarul bogătașului român a ”intrat” în camera preliminară

BREAKING NEWS. Începe procesul milionarului acuzat că a vrut să-și ucidă contabila! Dosarul bogătașului român a ”intrat” în camera preliminară
Publicat: 04/07/2020, 19:00

Judecătorii de la Tribunalul București s-au întrunit într-o primă instanță, în camera preliminară, pentru a începe procesul milionarului Emil Mihai Tufan, unul dintre cei mai bogați afaceriști din România. Acesta este acuzat de tentativă de omor, după ce, în 9 aprilie 2020, și-a înjunghiat contabila căreia îi imputase deturnarea unor sume de bani din conturile companiei.

Procurorii au încheiat urmărirea penală și au înaintat rechizitoriul către instanță. Acum, dosarul milionarului a „intrat” în camera preliminară, acolo unde magistrații vor analiza aspectele legalității actului de sesizare. Potrivit Codului Penal, Emil Mihai Tufan riscă o condamnare majoră la închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

Afaceristul inculpat a fost arestat imediat după comiterea tentativei de omor, iar instanțele au prelungit până acum, succesiv, mandatul emis pe numele lui. Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO că, de trei luni, milionarul este încarcerat în arestul Direcției Cercetări Penale. El și-a recunoscut faptele, ceea ce i-ar putea atrage o pedeapsă mai blândă.

Judecătorii au decis să-i comunice rechizitoriul milionarului aflat în arest, iar, după ce vor lua act de obiecțiile acestuia, procesul va putea începe

De cealaltă parte, victima omului de afaceri, Daniela Huhulea, a fost internată, după incident, la Spitalul Universitar de Urgență ”Elias” din București. În pofida mai multor lovituri de cuțit pe care Tufan i le-a aplicat în urma unui scandal iscat în mașina milionarului, contabila a fost salvată de medici și, între timp, a părăsit unitatea medicală.

Din ancheta efectuată ulterior a reieșit că Tufan își bănuia angajata că ar fi delapidat o importantă sumă de bani, cu ajutorul unui token, dar și al unor semnături false. Acesta a fost motivul discuțiilor în contradictoriu pe care cei doi le-au purtat, pe 9 aprilie, în mașina omului de afaceri. Înfuriat de răspunsurile contabilei, milionarul și-ar fi ieșit din minți și a tăiat-o pe femeie cu un cuțit pe care îl ținea în torpedoul mașinii.

El i-a provocat Danielei Huhulea mai multe plăgi la nivelul toracelui, iar, apoi, a recurs la un alt gest extrem și ar fi încercat să se sinucidă. Potrivit unor surse medicale, omul de afaceri și-ar fi provocat însă doar câteva zgârieturi superficiale, fără să-și pună viața în pericol.

Cine este Emil Mihai Tufan?

Emil Mihai Tufan are numeroase afaceri în domeniul energiei, în imobiliare și nu numai. El este acționar al companiei ”Metaleuroest”, dar are participaţii și la alte societăţi, printre care se numără ”Electrocarbon” Slatina, ”Soceram” Bucureşti sau ”Elsid” Titu, producător de electrozi.

Profit.ro anunța în iulie 2019 că „Tufan, unul dintre cei mai cunoscuți comercianți de energie eletrică din România, pregătește actele pentru dezvoltarea unui bloc cu locuințe pe un teren de lângă Ambasada Chinei, o zonă de lux a Bucureștiului. Prin acest proces ar putea crește valoarea terenului la peste 3,5 milioane de euro”. Presa a mai dezvăluit, în trecut, despre el că este unul dintre ”băieții deștepți din Energie” fiind beneficiarul unor contracte generoase din bani publici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×